De ce tocmai eu?

Imi doresc nespus de mult un copil… toata viata mea am avut tot ceea ce mi-am dorit: o copilarie fericita, o familie unita, bunastare materiala, succes in cariera si un sot exceptional. Pe toate le-am avut… dar la ce bun? La ce imi folosesc toate acestea daca eu nu pot avea copii? Nu ma pot bucura de copilul meu. De ce tocmai eu? Mi-am pus intrebarea aceasta de mii de ori… nu am reusit sa gasesc un raspuns satisfacator.

Atunci cand ne-am casatorit nu ne-am gandit niciodata ca vom intampina atatea dificultati pentru a avea un copil. Dar acum, dupa aproape 10 ani de tratamente pentru fertilitate, tratamente care au stors viata din fiecare dintre noi si din cuplu… suntem inca doar noi doi.

Dupa atatia ani de frustrare, extenuata de aceste tratamente scumpe care nu au avut niciun succes… am renuntat la ideea de a-mi tine vreodata copilul in brate. A fost greu sa ma obisnuiesc cu aceasta idee, deoarece la inceput ma simteam “handicapata” din punct de vedere fizic, dar si psihic pentru ca nu sunt buna nici macar sa-mi indeplinesc rolul de femeie pe aceasta lume. Si stau si ma intreb: pentru ce mai traiesc?

La inceput doctorii erau foarte optimisti in privinta noastra, spunandu-ne sa nu ne ingrijoram pentru ca un bebelus nu va intarzia sa apara. De fiecare data timpul trecea si ni se descopereau diferite probleme de sanatate, ce-i drept curabile. Dupa fiecare tratament era la fel: ei spuneau ca avem sanse mari sa avem copii, dar anii treceau si noi ne imbatam cu apa rece, facandu-ne sperante desarte.

Dupa primii doi ani de incercari esuate mi s-au descoperit niste mici leziuni pe uter, un inceput de endometrioza. Am suferit o interventie chirurgicala ce a avut succes, dar niciun semn de a ramane insarcinata.

Dupa inca doi ani de incercari disperate, doctorii au descoperit ca sotul meu avea varicocel, un blocaj in circulatia sangvina la nivelul testiculelor ce ii miscora numarul de spermatozoizi. Problema s-a rezolvat foarte simplu printr-o operatie. Au trecut inca doi ani, dar nu s-a schimbat nimic.

In urmatorii ani am incercat fertilizare in vitro, acupunctura, tratamente naturiste… de toate… pana intr-o zi cand am pus punct. Nu mai puteam… devenise deja o obsesie, viata noastra ca si cuplu era terminata, sexul era doar un mod de a face copii, nu o placere sau un moment de a-ti arata dragostea si afectiunea.

Am inceput sa ma gandesc la adoptie. Cred ca este un lucru nobil sa poti ajuta un copil… copiii sunt nevinovati. Chiar daca nu este sange din sangele meu, crescut si iubit de mititel tot pe mine ma va vedea mama. Si ce frumos va fi atunci cand voi auzi pentru prima data cuvantul “mama”… imi dau lacrimile de emotie dar nu vreau sa imi fac din nou sperante desarte.

Dumnezeu le va decide pe toate… si daca El considera ca eu merit sa am un copil, al meu sau nu, atunci intr-o buna zi il voi avea!

Sursa: www.kidz.ro