Advertise Here

Despre infertilitate, despre cum o putem invinge, despre femei si minunile lor

- Another Blogger Blog's

Se afișează postările cu eticheta Jurnal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jurnal. Afișați toate postările
Plangeti, ochilor, plangeti....!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! DE CE??????????''
Asteptarea poate fi atat de grea!!! Mai ales cand astepti ceva ce iti doresti atat de mult! Asteptam, desi speranta e mica-mica de tot! Doamne ajuta!
Maine dimineata e o zi! E Ziua! A fi sau a nu fi nu sunt simple cuvinte dintr-o piesa de teatru pentru mine! Imi e teama ca voi plange din nou! Ochii mei nu mai au lacrimi, dar sufletul meu plange deja! Stiu si simt ca o noua incercare ma asteapta! O noua incercare, un nou drum! Simt ca ma pierd! Imi e teama sa mai sper! Imi ascund lacrimile in palme si zambesc cunoscutilor, dar mai ales sotului! El nu are nicio vina! E numai vina mea! Nu vreau sa sufere mai mult decat sufera deja! El crede ca sunt puternica, dar, vai, sunt slaba! Numai Dzeu ma poate ajuta!



Se ia binecuvântare
Se adaugă un strop de soare
Şi o pulbere de stele
Se amestecă-ntre ele
Se mai pune bunătate
Şi iertare de păcate
Iar IUBIRE?
Cât cuprinde.
Şi de la Isus Hristos
S-aveţi un Crăciun frumos!
O speranta a aparut in sufletul meu! Imi e teama sa sper! Parca nu stiu sau poate am uitat ce inseamna speranta! Cu Dumnezeu in inima, merg inainte!
Astazi...colinde! Imi alina durerea si imi sterg lacrimile!


O noua deziluzie! Nu mai am lacrimi sa plang! Nu mai am forta sa merg inainte! Caut solutii, dar nu le gasesc! Imi pare ca un lucru atat de frumos si dorit imi este interzis! Nimic in viata nu mi s-a oferit fara efort, lupta! Nu cer nimic ce nu mi se cuvine? Cui sa cer socoteala! Cui??????? De ce Doamne nu te uiti si la mine! Iti sunt atat de urata? Fie-ti mila, te rog, si priveste spre mine! Atat mi-a ramas, speranta ca Tu inca nu m-ai uitat! Nu mai am cuvinte! Nici lacrimi! Respir si atat!
Offf, de maine iarasi la doctor! Am o teama in suflet care nu-mi da pace! Nu cred ca am sa pot dormi in noaptea asta! Imi e teama de vestile pe care le voi primi maine! Stiu ca nu va fi bine! Simt, dar inca sper intr-o minune! Oare am facut tot ce trebuia sa fac? Oricum, zarurile sunt aruncate! Nu mai pot schimba nimic! Doar Dumnezeu ma poate ajuta! Doamne ajuta!
Incet, incet simt cum ma cuprinde disperarea! O simt cum se scurge prin venele mele, cum ma umple! Nu pot face nimic sa o opresc, sa o sting cumva! Imi e teama de esec, de o luna din nou pierduta! Timpul trece si nu trece in favoarea mea! E nemilos! Nu stiu cum sa fac sa ma rup din vartejul asta neintrerupt! Vreau sa ies, sa ma ridic, sa fiu fericita! Un singur lucru imi lipseste, iar Dumnezeu e singurul care ma mai poate ajuta! In El imi pun intreaga speranta! Sufletul meu spera si se roaga sa-mi vad si eu, ca orice femeie, visul implinit! Doamne, nu ma lasa! Te rog, nu ma lasa...!!!!!
E vineri, o zi ca oricare alta...cel putin pentru mine! E momentul in care incep un drum pe care-l cunosc foarte bine! Finalul e singura necunoscuta, iar speranta din sufletul meu e ca acest final va fi unul fericit! Ca in filmele cu happy end! Oare Anul Nou va fi asa cum visez sau o noua dezamagire imi va umbri sufletul? Nu vreau sa ma gandesc, dar inevitabil ma gandesc mereu, mereu la acelasi lucru! Dar, chiar si un final nefericit, o noua dezamagire, o lacrima pe obraz nu vor reprezenta nicicum sfarsitul, ci inceputul unui nou drum...un drum pe care il cunosc bine, dar al carui final e plin de speranta!
Tot incerc sa ma urnesc si sa pregatesc bradul de Craciun! Mereu imi spun ''Azi il fac!''. Totusi, nu reusesc sa ma adun! Imi pare asa un lucru greu, iar mintea nu vrea sa inteleaga ca trebuie facut! Pentru ce? Cine se va bucura de brad? Am motive? Incerc sa caut un motiv! Amintirile din copilarie sunt singurele care ma fac sa zambesc cand imi amintesc de bradul sub care gaseam cadourile pe care parintii se chinuiau sa le aseze la miezul noptii! Ma gandeam la un brad sub care sa gasesc un singur cadou...dar se pare ca nu am fost atat de cuminte si Mosul ma va ocoli anul acesta! Probabil, manata de amintirile frumoase ale copilariei, voi impodobi si bradul! Zilele astea, candva!
Si s-a sfarsit...! Acum un nou inceput! Sper sa fie inceputul pe care-l astept de atata timp si pentru care ma rog in fiecare zi! Cu gandul acesta imi fac curaj, zambesc si merg mai departe! Oricum nu as avea o alta solutie! Se pare ca la fiecare astfel de incept ma urnesc din ce in ce mai greu...apasarea e din ce in ce mai grea, iar timpul trece nemilos! Cu toate astea, ma ridic, pasesc sovaielnic si continui acelasi drum! Acelasi drum...

Astept cu infrigurare finalul, pentru ca astept cu nerabdare inceputul! Ambele sunt aproape! Le simt! Finalul e inevitabil, dar inceputul ma sperie! Imi e teama de o noua dezamagire, de tristete, de lacrimi si vise spulberate! Aceste stari imi sunt atat de cunoscute si imi par atat de normale, incat daca se va intampla o minune, nu stiu daca voi sti cum sa ma bucur! Am sa incerc sa invat sa ma bucur numai asteptand acel moment, oricat de departe ar fi acesta...!

Eram tanara si am visat ceva ce m-a speriat! Cred ca aveam vreo 23 sau 24 de ani. Abia terminasem facultatea! In vis, suna telefonul, iar in partea cealalta era o voce firava care imi spunea ca este fiica mea nenascuta inca, are doua luni si se numeste Mina! Parea atat de adevarat incat a doua zi am fost la medic pentru a infirma acel vis! Ma speria gandul!!! Nu dupa mult timp, am crezut ca a avea un copil e un lucru natural si firesc, ceva care vine de la sine! GRESIT!!!!!!!!!!!!!!!!!! Inca astept!
Si a mai inceput o saptamana...!!! Astept, dar nu stiu ce astept! Oricum, ceea ce stiu sigur este ca ce astept nu va veni si speranta mea nu se va implini!
As vrea sa nu mai visez...sa nu mai visez cu ochii deschisi! As vrea sa existe un medicament care sa ma faca sa nu mai am sperante desarte! Un medicament pentru suflete obosite si pierdute! Un medicament pentru uitare! Doar luminile orasului ma mai bucura! Ele imi aduc aminte ca se apropie sarbatorile si poate un nou inceput!

Si e weekend...! Si se apropie 6 Decembrie...si se apropie sarbatorile de iarna...si sper sa vina Mosul cu un cadou frumos! Sub brad, sa gasesc cadoul pe care il astept! Doamne ajuta!
Uffff, ce ma enerveaza cand oamenii pun intrebari care ma dor! Nu stiu daca ma enerveaza intrebarile lor sau pur si simplu raspunsul pe care il dau de fiecare data cand sunt intrebata!!!!! Aceasi intrebare, mereu, mereu!

Simt ca ma scufund si visez aproape in fiecare noapte ca ma prabusesc! E o stare care ma incearca din ce in ce mai des! Apoi, ma ridic, ma scutur de gandurile negre si merg mai departe...cu sufletul schiopatand!!!! Sper!

Munca, munca si din nou munca! Asta pare sa fie norocul meu! Mintea mea e in alta parte! Cate o sclipire din cand in cand si durerea revine! Imi ascund lacrimile! Nu de rusine, ci de teama sa nu fiu nevoita sa dau explicatii celor din jur! Putini sunt cei care ar intelege si, imi face si mai rau sa aud cuvintele lor de imbarbatare! Din nou munca!

As vrea sa fie continuu zi si sa nu mai vina seara...noaptea!
E dimineata si nu mai am somn de mult! Cred ca m-am trezit de vreo 4-5 ori azi-noapte! Visez tot felul de prostii. As vrea sa-mi visez minunea, dar ea, ca si in realitate, refuza sa mi se arate! Oricum, astazi ma simt mai bine! Sunt mai linistita, dar nu stiu de ce! Ma bucur! Cred ca e din cauza sarbatorilor care se apropie, desi ma gandeam ca le voi sarbatori altfel...Incep sa ma obisnuiesc cu ideea! Oricum nu pot face nimic sa schimb destinul! Pot doar sa astept, sa sper si sa cred! Nu mai vreau lacrimi!!!!!!!!!!!!!!!
Si a mai trecut o zi...o zi ca toate celelalte! Birou...casa! Imi vine sa urlu...durerea ma seaca de putere! Cad in genunchi, lacrimi pe obraz! Vin sarbatorile si am visat ca anul asta se va implini minunea! Nimic! Un nimic dureros! Ma simt goala si totul e vid in jurul meu! Din nou lacrimi! Genunchii ma dor, iar palmele sunt roase de la rugile din fiecare seara! Si totusi, poate...Maine e o noua zi!

A mai trecut o zi, deci o zi mai putin pana cand voi zambi fericita!